O nouă directivă europeană va modifica regulile privind contractele de credit pentru consumatori și va introduce măsuri suplimentare de protecție pentru românii care nu își mai pot plăti ratele. Documentul prevede că băncile vor putea apela la executarea silită doar după ce au epuizat toate celelalte proceduri legale.
n prezent, restanțele sunt cedate rapid către firmele de recuperare, iar acestea pot trece la executare silită fără prea multe etape intermediare. Noua directivă urmărește să limiteze astfel de situații și să ofere debitorilor șanse reale de a-și salva contractele.
Înainte de a ajunge la executarea silită, creditorul va fi obligat să propună alte soluții, precum:
reeșalonarea ratelor
o perioadă de grație
restructurarea creditului
Aceste măsuri vor trebui analizate și oferite în mod real, nu doar formal.
Directiva prevede și o altă modificare importantă: clienții vor putea renunța la credit în termen de 14 zile. Deși acest drept există deja în legislația actuală, mulți consumatori nu îl cunosc.

