Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, alături de un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, vor urca în ring în cadrul Galei Caritabile de Lupte „Fii Super Erou în Ring”, organizată de Asociația ASSOC.
Participarea acestora este una voluntară și depășește sfera competiției sportive, având ca scop susținerea unor cauze umanitare. Prin implicare și participare, polițiștii transmit că adevărata forță se regăsește în solidaritate, empatie și sprijin.
Evenimentul caritabil are ca obiectiv principal asigurarea continuității activităților celor 40 de „Super Eroi cu Nevoi Speciale” din cadrul Centrului de Zi al Asociației ASSOC, dar și susținerea acțiunilor de combatere și prevenire a violenței în mediul școlar.
Gala Caritabilă „Fii Super Erou în Ring” va avea loc în data de 24 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare.
Costul biletelor este de 30 lei – acces tribună sau 100 lei – acces VIP, lângă ring (include mâncare și un pahar de șampanie). Întregul fond obținut din vânzarea biletelor va fi direcționat exclusiv către sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale și dizabilități. Biletele sunt disponibile la sediul Asociației ASSOC Baia Mare, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, precum sau direct de la sportivii care intră în ring.

