Românii care s-au aflat anul acesta în căutarea unui loc de muncă au ales cheile de la mașină. Meseria de șofer a fost cea mai dorită. Chiar dacă interesul a mai frânat față de anul trecut, conduce în continuare în clasament celor mai căutate meserii.
Jobul de șofer a fost cel mai râvnit de către cei care au căutat un loc de muncă în acest an. A atras 1,35 milioane de căutări pe eJobs, una dintre cele mai mari platforme de anunțuri de locuri de muncă. Atenția candidaților s-a îndreptat în special către pozițiile de șofer de categoria B, șofer de distribuție sau șofer de TIR. Cu toate că este, de departe, cel mai căutat job, numărul căutărilor a scăzut cu aproape 15% față de anul trecut.
Pe locul doi în top este meseria de contabil. Au fost 681.000 de interogări pe platforma de la începutului anului, cu 52% mai multe decât în 2024. Pe locul 3, tot în creștere, dar cu un procent mai mic, de 19%, se află poziția de asistent medical, cu 626.000 de căutări pe site. În topul căutărilor se mai află joburile disponibile în call – centere, cele de inginer și muncitori calificați.
Citește continuarea pe digi24.ro

