Pentru siguranța cetățenilor, în perioada acestei minivacanțe precum și în zilele care urmează, Jandarmeria Maramureș va intensifica măsurile de ordine şi siguranţă publică la toate manifestările cu public numeros care vor avea loc în județul nostru.
Astfel, începând de astăzi jandarmii maramureșeni vor fi prezenți la Târgul de Crăciun- Iarna Băimăreană care are loc în Piața Libertății din Centrul Vechi din Baia Mare .
În ziua de 1 decembrie, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș vor participa la activitățile dedicate Zilei Naționale a României și vor asigura măsurile specifice de ordine publică la ceremonialele militare și la manifestările cultural-artistice care vor avea loc în Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Ardusat sau Șomcuta.
”Vă reamintim că în ziua de 1 Decembrie, pe bd Unirii din Baia Mare, după încheierea ceremonialului religios, va avea loc o prezentare urmată de o expoziție a autospecialelor folosite de principalele structuri din sistemul de ordine publică și siguranță națională, expoziție pe care vă încurajăm să o vizitați.
Totodată, în această perioadă, cetățenii care vor alege să-și petreacă minivacanța la munte, îi vor întâlni pe jandarmii montani pe traseele montane și în stațiunile turistice, pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate dar și să sancționeze, acolo unde va fi cazul, abateri de la normele legale.
Recomandăm, ca de fiecare dată, cetățenilor să respecte indicațiilor autorităților la toate evenimentele publice la care participă, să acorde o atenţie mai mare modului de asigurare a bunurilor de valoare şi să se delimiteze de orice formă de violență. În caz de nevoie solicitați-ne sprijinul sau apelați numărul unic de urgenţă 112”, transmite Jandarmeria Maramureș.
Măsuri de ordine publică dispuse de Jandarmeria Maramureș în contextul minivacanței de 1 Decembrie
Distribuie acest articole
Lasa un comentariu
Lasa un comentariu

