Drumul DJ 186, de pe Valea Izei va fi complet modernizat. Astfel, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Maramureșul Istoric devine din vis, realitate fiind finanțat din fonduri europene prin proiectul MaraNord.
”Primii pași mari i-am făcut în mandatul meu anterior când, alături de echipa Consiliului Județean Maramureș am reușit să obținem finanțări și să modernizăm o mare parte din Valea Izei și Valea Ruscovei. Acum continuăm ceea ce am început și mergem până la capăt: am semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea DJ 186 Vadu Izei – Oncești – Nănești – Bârsana, ultimul tronson de 13,3 km, prin care întreaga Vale a Izei va fi reabilitată în totalitate”, a precizat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, în cadrul proiectului Maranord, are o valoare de 53,5 milioane lei (fără TVA), iar durata totală a contractului este de un an de la emiterea ordinului de începere a proiectării. Durata efectivă a lucrărilor va fi de 230 de zile.