Județul Maramureș continuă să consolideze legăturile de prietenie și colaborare cu Republica Moldova, prin semnarea pe 19 septembrie 2025, în Baia Mare, a trei noi acorduri de cooperare și înfrățire cu raioanele Anenii Noi, Nisporeni și Ștefan Vodă. Evenimentul se înscrie în calendarul prestabilit al activităților de relații internaționale al Consiliului Județean Maramureș destinate să sprijine parcursul european al Republicii Moldova și să coaguleze apartenența comună la limba și cultura românească.
„Maramureșul și Republica Moldova împărtășesc atât rădăcini culturale și istorice comune, cât și o viziune comună pentru dezvoltarea durabilă între regiuni. Încurajarea și implicarea activă în relații de cooperare în toate domeniile, educație, economie, cultură, de ambele părți ale Prutului, aduce prosperitate pentru comunitățile noastre. Noile acorduri reprezintă un angajament ferm de a dezvolta aceste legături și de a construi împreună proiecte dedicate bunăstării reciproce”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea.