Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației a câștigat un nou proiect în cadrul programului de finanțare oferit de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2025 – Sesiunea I, Subprogramul Punere în valoare.
Proiectul „Pietre. Condeie. Istorie. Revitalizarea unei clădiri monument”are ca scop principal valorificarea și promovarea unui monument istoric de importanță națională din Sighetu Marmației prin realizarea unei expoziții documentare, cu caracter educativ și cultural. Expoziția va reconstitui, prin documente de arhivă, fotografii de epocă și mărturii, povestea orașului, istoria monumentului și rolul său în viața comunității.
Valoarea totală a finanțării este de 274.893 lei.