Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal unui bărbat din Maramureș, deoarece la controlul de frontieră, s-a constatat că mașina pe care acesta o conducea a fost radiată din circulație.
Marți în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației s-a prezentat pentru control un cetățean român, în vârstă de 48 de ani.Cu ocazia verificărilor specifice, pe lângă documentele personale, acestuia i-a fost solicitat și certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că autoturismul condus de persoana în cauză a fost radiat din circulație de către autoritățile române în aceeași zi.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.