Pe vremea când educația era făcută în sânul familiei, la gura cuptiorului, pruncul sau cocoana de când venea în lume era învățată ce-i bine și ce nu-i bine să facă, astfel la educația copiilor participau cele trei generații care se aflau în casă. Fiecare familie își dorea să nu fie făcută de râs în sat, vrând să le dea cea mai bună creștere pruncilor. Cum puteau, cum știau, se străduiau să le ofere coconilor educația necesară pentru a putea trăi în comunitate „De care s-o legat, o fost om văzut în sat, de care nu, numai rușine ai tras după el. Oarecând, școala era puțină sau mai de loc. Dar, faptele trebuiau să sie mari”.
(Măria Gazdi cu cocoanele Ileană și Năstafă și sora ei Pălăguța Radului din Călinești-Fotografii din colecția Muzeului din Satu Mare realizate de Ioniță G. Andron făcută în anul 1955)
Coconii de mici erau apropiați de „IZVORUL ÎNȚELEPCIUNII”, adică de Dumnezeu. Chiar dacă nu aveau multe averi, aveau rânduiala de a face totul cu răbdare și cu dragoste. Aceaste vorbe, îmi răsună și acum în minte „Toate erau la locul lor, la vremea lor, aveai vreme și a lucra, și a te hodini, dar și a te veseli”.
Aveau vreme, în vremea când lucrau cu boii, când satul era împânzit de grâie, mălaie, cânepă și altele. Pentru a putea răzbi în fața lucrului, oamenii se ajutau între ei. Țineau seama atunci când erau ajutați să nu uite să întoarcă binele primit.
(Bărbați stând la poartă în drum la Păli în Călinești-Fotografii din colecția Muzeului din Satu Mare realizate de Ioniță G. Andron făcută în 1970)
Când ai apucat a promite un lucru, trebuia să te ții. Știau între ei că dacă ai apucat a–ți mânca ominia, nu mai valorezi nimic în ochii celor din jurul tău. Încet, încet îți pierdeai credibilitatea până ai ajuns să fi „îndepărtat de la inimă”. Dragostea dintre oameni se vedea și aveau grijă în felul în care se purtau ca să nu o piardă.
Nicio pereche de boi nu valora cât ominia, de aici și credința că ,,Ți-o perit un bou, o doi, îl poți pune înapoi. Dar, omenia nu o mai poți pune”.
Spun bătrânii satului tradițional de oarecând, văzând după cum „ ne învârtim” astăzi, astfel: „ noi ne-om duce dar, tre’ să zină zile cu pedepse de sus, că nu suntem buni, ele zin încet, dar grele”.
(Ulița Zăvoaielor în Călinești-Fotografii din colecția Muzeului din Satu Mare realizate de Ioniță G. Andron făcută în anul 1960)
SURSA FOTO: facebook Măriuca Verdeș
