Vara își intră în drepturi în următoarele zile. Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, până la jumătatea lunii iulie, anunţă ANM, în prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit estimărilor meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în aproape toate regiunile.
De săptămâna viitoare mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, posibil uşor mai coborâte în nord-estul ţării. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
La începutul lunii iulie mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sud-vestice.