În perioada 25–27 aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a gestionat un număr de 85 de situații de urgență.
Din totalul intervențiilor, 69 au reprezentat cazuri de acordare a primului ajutor medical de urgență, 5 au constat în acțiuni de recunoaștere în teren, iar alte 2 intervenții au vizat deblocarea ușilor de acces în incinta clădirilor. De asemenea, au fost înregistrate 7 incendii, din care 4au reprezentat arderi necontrolate ale vegetației uscate și deșeurilor menajere. Celelalte 2 incendii s-au manifestat la o anexă gospodărească din localitatea Baia Sprie, respectiv la un autoturism în localitatea Săpânța. Pompierii au acționat cu promptitudine în fiecare din aceste situații, astfel, pagubele materiale înregistrate au fost minore.
Tot în acest sfârșit de săptămână, activitatea inspectorilor de prevenire a vizat obiective cu aglomerări de persoane, unde s-a urmărit respectarea măsurilor de securitate la incendiu, verificarea respectării numărului maxim de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare.
În urma acțiunii de control, desfășurată la un operator economic din municipiul Baia Mare, s-a constatat încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, fiind sancționat, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu amendă în valoare de 30.000 lei, precum și cu sancțiunea complementară de oprire a funcționării / utilizării construcției cu destinația de comerț (alimentație publică – restaurant și club).
Întrucât siguranța cetățenilor rămâne o prioritate, controalele vor continua și în perioada următoare. Principalele obiective verificate în această perioadă vizează spațiile utilizate ca secții de votare, însă inspectorii de prevenire vor verifica și construcțiile cu alte destinații, unde cetățenii aleg să își petreacă timpul liber.
ISU Maramureș reamintește cetățenilor faptul că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor ESTE STRICT INTERZISĂ! Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contraventie şi se sancționează cu amenda de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice.
Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.