Senatorul maramureșean Cristian Niculescu Tâgârlaș spune că urmărește cu interes și îngrijorare situația din Afganistan, haosul și teama produsă în rândul populației prin preluarea controlului țării de către forțele talibane și consideră că este un moment de răscruce care trebuie rezolvat cu fermitate și înțelepciune de diplomația internațională.
”Ca membru al grupului de prietenie România-Afganistan militez pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului și îmi doresc ca situația scăpată de sub control, să nu rămână în acest stadiu critic sau să evolueze, ci să fie diminuată, pentru ca fiecare cetățean aflat acum în pericol să-și regăsească liniștea. O țară în care domnește din nou Legea Sharia presupunând aplicarea unor percepte fundamentaliste violente, va anula progresul realizat în 20 de ani de eforturi internaționale. Trebuie să învățăm din lecția siriană și să ne pregătim pentru exodul masiv a milioane de afgani care își doresc libertatea și nu întoarcerea în evul mediu, care riscându-și viețile devin foarte des victime ale infracționalității transfrontaliere și traficului de persoane. Lumea întreagă încă se luptă cu o criză sanitară fără precedent iar o nouă criză generată de migrația forțată și legitimă a sute de mii de afgani ,constituie o provocare pentru Europa Unită și națiunile care o compun.”
spune senatorul PNL Cristian Niculescu Tâgârlaș
Acesta a mai precizat că trebuie să fim puternici, înțelepți, umani și deschiși, în numele principiilor pe care le clamăm, al respectării drepturilor fundamentale ale omului în dorința legitimă pentru o viață sigură și prosperă. Armele au vorbit timp de două decenii, acum e rândul negocierilor și al solidarității internaționale iar viitorul depinde de unitatea popoarelor lumii.