Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și participaţie improprie sub forma complicităţii la introducere în țară de droguri de risc.
Ieri bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, în timp ce ridica un pachet, introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau ascunse, printre diverse bunuri, peste 2, 3 kilograme canabis, destinate comercializării.
Pe numele celui în cauză a fost dispusă măsura reținerii, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.