Maramureșul onorează elevii care ating excelența în educație: 208 șefi de promoție premiați de Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean
Consiliul Județean Maramureș a organizat vineri, 26 iulie 2024, ceremonia de premiere a elevilor care au atins excelența în educație. Evenimentul, unul dintre cele mai frumoase momente din activitatea administrației județene, subliniază nevoia de a susține performanța școlară. Inițiativa îi aparține președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan și are loc pentru al patrulea an la rând.
În acest an, un număr record de 208 șefi de promoție, dintre care 165 de la clasele a VIII-a și 43 de la clasele a XII-a, au fost premiați pentru rezultatele lor excepționale. Dintre aceștia, 144 sunt tinere și 64 sunt tineri, reprezentând cei mai performanți elevi ai Maramureșului. Acești elevi au demonstrat prin efortul lor constant, sprijiniți de părinți și profesori, că excelența în educație este posibilă și merită recunoscută și încurajată.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Maramureș în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, reprezentat de Ioan Muntean, inspector școlar adjunct, respectiv cu susținerea administratorului public al județului, Gabriel Bogdan Ștețco.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: „În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Maramureș, am făcut eforturi majore pentru a susține excelența în învățământ. Începând cu 2021, am premiat anual șefii de promoție ai claselor a VIII-a și a XII-a, dar și elevii și profesorii cu rezultate excepționale obținute la concursurile naționale și internaționale. De asemenea, am recunoscut performanțele elevilor de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv ale liceenilor care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat.
Aceeași susținere au avut-o și sportivii și antrenorii din județul nostru, care au obținut performanțe deosebite la concursurile școlare și competițiile sportive. Parcursul meu la președinția Consiliului Județean Maramureș ajunge la final în toamna acestui an. Îmi doresc ca noua conducere să continue să susțină performanțele elevilor și ale profesorilor, pentru că acest demers este unul dintre cele mai importante pentru viitorul nostru, al Maramureșului, dar și al României. Eu pot să vă asigur doar că, indiferent de poziția pe care o voi ocupa pe viitor, voi continua să susțin educația, elevii, profesorii, sportivii, maramureșenii. Am fost, sunt și voi rămâne fidel misiunii mele de a dezvolta Maramureșul!”.
Comunicat de presă