Voucherele de alimente ale românilor vor fi încărcate cu bani spre sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat ministrul Adrian Câciu. Aproximativ 2,6 milioane de români cu venituri reduse, inclusiv pensionari, beneficiază de această formă de ajutor de stat. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde. În 2024, sprijinul material are o valoare nominală de 250 lei și se vor acorda o dată la 2 luni.