Astăzi, 25 noiembrie la nivel internațional este Ziua pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Polițiștii maramureșeni sprijină acest deziderat atât prin acțiuni preventive cât și prin luarea unor măsuri ferme împotriva agresorilor.
Pornind de la faptul că faptele de violență asupra femeilor s-au intensificat de-a lungul anului (În 2021 procentul femeilor victime ale violenței domestice a crescut cu 10%), polițiștii de prevenire au desfășurat acțiuni de informare a populației în vederea conștientizării riscurilor la care se expun victimele dacă nu reclamă la timp orice situație de victimizare.
Aceste acțiuni au urmărit identificarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și conștientizarea victimelor despre importanța sesizării poliției în vederea luării măsurilor legale și tragerea la răspundere penală a celor care comit acest gen de fapte.
Implicarea fiecăruia dintre noi în acest demers complex de prevenire și combatere a oricărui tip de agresiune – fie ea, verbală, emoțională, fizică sau sexuală – este cu atât mai necesară cu cât urmările pot fi dintre cele mai grave.
Un exemplu recent este și cazul unei femei de 38 de ani din Bocicoiu Mare, care, la data de 22 noiembrie 2021, în jurul orei 19.00, a sesizat prin apel 112 polițiștii Secției 6 Sarasău cu privire la faptul că a fost agresată.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că fostul soț al acesteia, un bărbat de 44 de ani din Tisa s-a deplasat la domiciliul ei, iar în urma unor discuții în contradictoriu, a agresat-o, aplicându-i mai multe lovituri pe corp cu un obiect tăietor. După săvârșirea faptei, bărbatul a părăsit domiciliul femeii.
Femeia de 38 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar ulterior a rămas internată în vederea efectuării unor investigații de specialitate.
O echipă complexă de cercetare s-au deplasat în Bocicoiu Mare, iar în urma efectuării cercetării la fața locului și a activităților desfășurate au identificat obiectul cu care se presupune că s-a săvârșit agresiunea, la aproximativ 300 de metri de imobil.
Inițial, bărbatul a fost internat în spital pentru a fi supus examinării medicale de specialitate, iar pe numele acestuia polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.
Polițiștii au continuat cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, ieri, 24 noiembrie fiind dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.