Săptămâna care tocmai a început este marcată de evenimente importante, atât pe plan religios, creștinii ortodocși sărbătorind Paștele în acest sfârșit de săptămână, cât și pe plan social, cu ocazia zilei de 1 Mai.
În acest sens, peste 140 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență
”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș vor monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel județean, fiind zilnic la datorie pentru asigurarea măsurilor de protecție și intervenția promptă în cazul producerii unei situații de urgență.
În această minivacanță tot mai multe persoane îşi vor petrece timpul liber desfăşurând activităţi de agrement în mijlocul naturii. Pentru a petrece în siguranţă clipe plăcute alături de famile și de cei dragi, pompierii maramureşeni recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor:
- nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu sau pe timp de vânt;
- prepararea hranei prin utilizarea focului deschis, în zonele de agrement, se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe de siguranță care să nu permită propagarea focului la construcții, culturi agricole, păduri sau alte vecinătăți;
- monitorizați în permanență arderea;
- supravegheați continuu copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
- asigurați la locul arderii mijloace de stingere ( găleată cu apă);
- înainte de plecare stingeți focul și acoperiți cenușa cu pământ.
În contextul manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătorile Pascale, ocazie cu care se preconizează un aflux mare de persoane în lăcașurile de cult, inspectorii ISU Maramureș au desfășurat, încă de la începutul lunii curente, activități de verificare și control pe linia prevenirii situațiilor de urgență la aceste unități. Cu acest prilej au fost realizate și activități de informare preventivă și instruire a personalului clerical cu privire la modul de acționare a stingătoarelor, asupra modalității de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și cu privire la normele care trebuie respectate pentru o bună desfășurare a slujbelor religioase, în siguranță.
Pentru ca momentele de rugăciune să fie petrecute în liniște și siguranță, ISU Maramureș, recomandă credincioșilor și slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- accesul persoanelor în incinta lăcașului de cult se va face în limita capacității construcției, iar în cazul prezenței unui număr foarte mare de credincioși, recomandăm desfășurarea slujbei religioase în exteriorul bisericii;
- menținerea ușilor de acces și evacuare în poziție deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul desfășurării slujbelor;
- lumânările și candelele vor fi fixate într-un suport special destinat și amplasate în încăperi la distanță de perdele, draperii, ornamente sau alte materiale combustibile;
- autoturismele personale vor fi parcate astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție, sau accesul la hidranți, în cazul producerii unor situații de urgență;
- copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în preajma lumânărilor și candelelor aprinse;
- stingerea lumânărilor și a candelelor este obligatorie înainte de a merge la somn.
Cetăţenii sunt îndemnaţi să acceseze noua variantă a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro sau să descarce aplicația de mobil DSU, care oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție în cazul producerii unor situații de urgență și este disponibilă gratuit din App Store și Google Play.