Ministerul Sănătăţii recomandă începerea vaccinării antigripale pentru sezonul rece, în special în cazul persoanelor care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe şi complicaţii ale gripei.
”Vaccinarea antigripală este una dintre cele mai simple măsuri prin care ne putem proteja de formele severe ale gripei și de complicații. Este recomandată în special copiilor de peste 6 luni, femeilor însărcinate, persoanelor de peste 65 de ani, celor cu boli cronice și personalului medical, persoanele și copiii instituționalizați. Pentru persoanele din categoriile cu risc crescut, vaccinul este gratuit. Persoanele cu vârsta între 45 și 65 de ani, fără boli cronice, beneficiază de o compensare de 50%. Pentru vaccinare, adresați-vă medicului de familie. Vaccinul gripal poate fi ridicat din farmacie pe baza prescripției și poate fi administrat la medicul de familie sau în farmaciile autorizate”precizează instituția.
Pentru a reduce răspândirea gripei şi a altor viroze respiratorii, este important să se respecte câteva măsuri simple: igiena mâinilor, aerisirea cât mai des a încăperilor în care se stă, vaccinarea împotriva gripei şi să se ceară sfatul medicului atunci când simptomele sunt severe sau starea de sănătate se agravează.

